Pe langa faptul ca vreau sa va fac cunostinta cu o echipa minunata formata din fete muncitoare care au reusit sa creeze un loc cald si primitor, mai vreau sa va povestesc si despre cum am reusit sa-mi “resuscitez” parul si sa ajung astazi sa am un par sanatos si matasos.

Voi incepe prin a va spune ca le admir pe fetele care au parul lung caci pentru mine, un par lung si ingrijit este echivalent cu feminitate si gingasie. De fapt, am avut si eu un par lung si sanatos pana pe la 18 ani cand am inceput sa experimentez cu tunsorile si bretonul. De fiecare data am zis ca e ultima data si nu-mi mai scurtez niciodata parul dar, anumite trasaturi ale caracterului meu au prevalat in unele dimineti si “coasa” iarasi trecea prin par.

Acest joc al niciodatului a continuat pana acum un an, cand mi-am promis ca ma opresc si las parul sa creasca la loc. Toate bune si frumoase pana aici, cu increderea ca parul va creste intr-o luna cat l-am tuns eu in 8 ani (va las sa radeti pentru ca in acest moment rad si eu). Da, tocmai eu care vorbesc mai tot timpul despre rabdare si perseverenta am gandit cu emotia si condusa de aceasta emotie nu am mai calcat pragul salonului mai bine de 6 luni si ghiciti ce? Varfurile mi s-au despicat, firul s-a subtiat si mai mult iar eu ma simteam dezamagita si convinsa ca nu voi mai putea avea par lung si sanatos ca la 18 ani. Cu acest gand, acum un an, m-am intors la Chisinau si am mers la doamna care in toti acesti 8 ani a fost partasa la schimbarile mele. Smerita, m-am asezat in scaun si i-am zis sa taie cat e nevoie ca sa raman doar cu firele sanatoase si asa am ajuns din nou la un bob scurt.

Mi-au trebuit 2 zile sa ma obisnuiesc cu noua imagine, pe care de altfel, am obtinut-o din cauza neglijentei mele. In acel moment mi-am facut inca o data aceeasi promisiune: “imi las parul sa creasca” doar ca de data aceasta mi-am promis si ca “la fiecare 2 luni voi merge la tuns varfurile”. Din acel moment am inceput cautarile a unui salon unde sa ma simt bine si sa fiu multumita de serviciile pe care le voi solicita si evident am inceput sa intreb in stanga si-n dreapta iar raspunsul a venit de la Bogdan care mi-a propus sa merg cu el la salonul unde se tundea. Asa am ajuns sa le cunosc pe minunatele fete de la “Miss Cherie” – Atelier de Frumusete, care sunt o echipa muncitoare si binevoitoare care mi-a oferit ceea ce cautam: un loc in care sa ma simt bine  combinat cu profesionalism iar in vara implinesc 1 an de cand luna de luna merg pana in Tatarasi pentru manichiura iar la fiecare doua luni ma programez si la tuns pentru ca de data aceasta, sunt hotarata sa-mi respect promisiunea.

 Care sunt rezultatele tunsului regulat?

Un par sanatos si matasos. Un par, care de la scurt, a ajuns la mediu in mai putin de 1 an! Sunt mai mult decat incantata de acest rezultat si le multumesc fetelor de la Miss Cherie care de fiecare data cand intru in salon imi spun: “sa stii ca ti-a mai crescut parul” si chiar daca stiu ca de la o luna la alta diferenta de lungime este aproape insesizabila, ma las convinsa de acest compliment si ziua devine mai frumoasa.

 

 

Comments

comments